HA! HA! VALORI?!

”Nu devii iluminat închipuindu-ți imagini de lumină, ci conștientizând întunericul” – Carl Jung

Prea mult am început ‘să plecăm în Înalt’ și am uitat cum este să trăim cu adevărat pe Pământ, Aici și Acum! Așa că îți propun un exercițiu pe care, poate, l-ai mai făcut de multe ori și… i-a mai venit timpul.

A vorbi despre valori este ca și cum am vorbi despre leadership: “dada, așa este, sunt importante, știm despre ele, am auzit povestea asta de zeci de ori!”

Ceea ce este interesant este faptul că puțini dintre noi își știu valorile și, mai puțini, traiesc conform lor. Am avut clienți trecuți de 40 de ani care nu făcuseră niciodată un exercițiu de conștientizare a valorilor…

O valoare este un obiect psihic și neapărat pozitiv. Vine din latinescul ‘valorem’ care înseamnă putere – inclusiv morală – și curaj. Așadar valorile reprezintă puterea noastră interioară, cea care ne dă curaj să mergem mai departe, cea care ne motivează!

Te invit, dacă nu ai mai făcut acest exercițiu de mult, să iei o listă cu valori, să alegi 10, apoi să elimini 5, apoi încă 2 și… cele 3 valori rămase sunt cele care te motivează acum! În mintea ta ele sigur sunt așezate într-o ierarhie, așa că așază-le și tu pe un podium 😊

Ce pot să îți spun legat de aceste valori este că tu, în acest moment, nu trăiești 100% conform lor, ci tinzi către ele. Altfel, nu ai fi ales aceste valori pentru că ele deja ți-au devenit o a doua natură și nu ar exista o nevoie de conștientizare, de ieșit la suprafață. Așadar, conștientizarea propriilor valori din acest moment este un bun exercițiu de auto-motivare!

Și, foarte sincer fiind acum cu tine însuți: Cât la sută din fiecare pui în practică în viața de zi cu zi? Mi-ar plăcea să aflu răspunsurile voastre!

Tu știi cât valorezi?

Astăzi m-am gândit doar să îți (re)amintesc ce persoană minunată ești! Atât! Sunt aproape sigură că fiecare dintre noi, luat de vâltoarea vieții, uită, din când în când, ce minunație de OM este!

Se pare că oamenii de știință au calculat că mineralele din corpul nostru costă câțiva euro. Dintr-o altă perspectivă se estimează că energia produsă de corpul uman, luând în calcul numărul atomilor ce compun o persoană de 75 kg, poate egala o cantitate de energie atomică în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro. Asta da, sună mult mai bine!

Tu cât crezi că valorezi? În ce ‘monedă’ te apreciezi? Știi ce potențial minunat ai și îl scoți la iveală sau îi lași pe ceilalți să îți spună cât valorezi și, câteodată, chiar să se folosească de tine?

O bună bucată de vreme, recordul feminin la ridicarea greutății a fost de aproximativ 100 kg și a fost stabilit de o micuță de 11 ani. Incredibil, așa-i? Însă m citit acum ceva ani povestea unei gospodine din San Diego care cântărea aproximativ 50 de kilograme și care a facut un lucru și mai de necrezut: a ridicat 2 tone!

Gospodina în cauză sta la semafor când, în fața ei, s-a întâmplat un accident teribil: o fetiță a fost lovită de o mașină și târâtă aproximativ 15 metri. Când mașina s-a oprit, o roată părea că stă exact pe capul copilului. Mama fetiței a strigat îngrozită după ajutor, dar nu era nimeni prin preajmă, iar șoferul era prea șocat ca să poată face ceva; el credea că omorâse fetița…

Gospodina, îngrozită de ceea ce văzuse, nu s-a oprit să se gândească la cât cântărește ea, cât cântărește mașina și dacă este în stare să facă ceva, ci a pornit pur și simplu spre masină, a băgat mâna sub aripa acelei mașini și a început să ridice. A făcut un asemenea efort încât partea metalică a aripii i-a tăiat degetele, dar nu s-a oprit. În final, ea a reușit să ridice suficient de mult mașina astfel încât mama fetiței să poată trage corpul micuței și să o ducă repede la spital. Astăzi acel copil trăiește pentru că o simplă gospodină nu s-a gândit la limitările ei, ci pur și simplu și-a valorificat uriașul potențial ce stă latent în fiecare dintre noi!

Tu ce potențial crezi că ai? Câte greutăți (ale vieții) ridici în fiecare zi și nu realizezi ce potențial uriaș ai? De câte ori nu ai stat pe gânduri și ai făcut lucruri aparent nebunești și cu rezultate deosebite?

Dacă până acum am dat exemple de oameni normali, sunt sigură că știi că exista și persoane cu dizabilitați care își pot depași condiția. Pe unul dintre ei l-am cunoscut personal: Dana Bowman, fost membru al Forțelor Speciale Americane, care are ambele picioare amputate din cauza unui accident aerian în timpul unei parașutări, a reușit, după numai 9 luni de la tragicul accident, să se reînroleze în armată și să facă exact aceleași lucruri pe care le făcea și înainte. Totul se întâmpla în 1994, iar între timp, din câte mi-a povestit, singurul lucru pe care nu îl face este că nu practică skating-ul… Discursurile lui se axează de fiecare dată pe faptul că fiecare dintre noi, din păcate, ne batem capul prea mult cu propriile dizabilități: nu am nu-știu-ce talent, nu pot să fac nu-știu-ce lucru etc., în loc să ne concentrăm pe abilitățile noastre uriașe, abilități de multe ori trecute cu vederea!

Tu ce abilități înnascute ai? Le folosești în fiecare zi sau le lași la voia întâmplării? Le conștientizezi sau te plângi pentru că nu poți să…

Care sunt capacitățile tale? Ce potențial crezi că ai? Știi ca esti un OM minunat? Robert Browning spunea ‘Sarcina mea nu este sa mă reconstruiesc, ci să scot tot ce-i mai bun din ceea ce am deja.’ Chiar și cele mai mici detalii ale corpului și minții noastre dovedesc că avem un potențial aproape supranatural care iese la suprafață mai ales în condiții de criză! Dar de ce să așteptăm până atunci? Dacă el există, ce ne împiedică să îl valorificăm chiar acum?

Așadar, OM MINUNAT, tu știi cât valorezi?

Acatistul iertării

Multă vreme am crezut că acatistele, fiind imnuri de slavă, sunt adresate doar sfinților sau altor entități de lumină. Am descoperit acum câțiva ani că există și Acatistul Iertării. Este atât de frumos și aduce atâta pace în suflet, că am zis să vi-l împărtașesc! Face minuni și daca este citit doar el, fără rugăciunile pregătitoare dinainte. Eu vi-l las aici, fără acele rugăciuni, să fie întru Bucurie și Lumină, tuturor! (varianta cu rugăciunile pregătitoare o găsiți aici)

Prea Sfântă Treime, sufletul meu strigă la Tine sa ma ajuți în a învăța să iert și să primesc iertarea fără de care nu vom intra în iubire. Doar Tu mă vezi cât mă mint atunci când spun că am iertat și că iubesc cu adevărat. Dar atata timp cât țin minte răul nu fac decât să mă amăgesc. Prea Sfântă Treime primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 1

Prea Sfântă Treime de toți slăvită, sufletul meu se zbate să învețe iertarea, dar nu găsește calea. Mă complic în vorbe, mă rătăcesc în fapte, depărtându-mă de la calea simplă a învățăturilor Tale. Te rog pe Tine dă-mi ajutor și spor în a ierta și a fi iertat. Prea Sfânta Treime primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 1

Tată, Fiule și Sfântule Duh, Treime Sfântă, mult am greșit în fața Ta și a creației Tale. Îmi pare rău acum și cer iertare în fața Ta, a Cerurilor, a oamenilor, în fața a toată Creația Ta și te rog ajută la iertarea mea.

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate faptele mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate gândurile mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce-am greșit crezând că fac bine,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat în seamă,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce nu am învățat în viață,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 2

Prea Sfântă Treime și mult dorită, în fiecare zi îți mărturisesc câte am greșit, dar las nemărturisite greșelile pe care nu le văd. Treime Sfântă primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate. Cu gura spun că am iertat, dar sufletul își aduce mereu aminte răul. Doamne, strig din toată ființa mea : Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 2

În fața ta nu pot minți, Tu știi tot ce fac și ce încă nu am facut, de Tine nu mă pot ascunde. Treime Sfântă, Dumnezeul meu cel bun, ajută-mă să mă regăsesc, căci de mine mă ascund mințindu-mă. Treime Sfântă, ascultă rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la flori,

Treime Sfântă, cer iertare de la pomi,

Treime Sfântă, cer iertare de la iarbă,

Treime Sfântă, cer iertare de la plante,

Treime Sfântă, cer iertare de la semințe și roade,

Treime Sfântă, cer iertare de la firul de nisip,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 3

În fața Ta, Dumnezeul meu în Treime Slăvit, recunosc că neiertarea de sine e cea mai grea, că de nu voi înțelege să mă iert pe mine, cum voi putea ierta pe cei ce mi-au greșit și să accept că am fost iertat ?

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 3

De mici învățăm lucruri neimportante, cum să reușim în viață, cum să devenim conducători, cum să ajungem primii. Așa ajungem primii în păcate. Cât de târziu aflăm că Dumnezeu e iubire și iertare.

Treime Sfântă, cer iertare de la soare,

Treime Sfântă, cer iertare de la luna și stele,

Treime Sfântă, cer iertare de la vânt,

Treime Sfântă, cer iertare de la foc și apă,

Treime Sfântă, cer iertare de la ploaie și ninsoare,

Treime Sfântă, cer iertare de la văi și izvoare,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 4

Treime Sfântă, în acest ceas târziu al vieții mele îmi doresc să aflu cu sufletul adevărul Tău. Până acum am învățat adevărurile acestei lumi care sunt minciună înaintea Ta. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la mama,

Treime Sfântă, cer iertare de la tata,

Treime Sfântă, cer iertare de la frați,

Treime Sfântă, cer iertare de la nași,

Treime Sfântă, cer iertare de la copii,

Treime Sfântă, cer iertare de la toți oamenii de pe pământ.

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 5

Treime Sfântă, Tu m-ai învățat prin sfinții Tăi că a ierta e dovada iubirii din fiecare. De am putea acum să recunoaștem cât de puțin iubim. Cer ajutorul Tău pentru toți oamenii de pe pământ și printre ei să fiu și eu.

Icosul 5

Doamne, Tu știi ce îmi doresc, dar nu mă pot opri să cer înțelepciune pentru a vedea ce îmi lipsește, pentru a înțelege iertarea cea din adâncul inimii și nu cea din minte. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la animale,

Treime Sfântă, cer iertare de la păsări,

Treime Sfântă, cer iertare de la toate vietățile pământului,

Treime Sfântă, cer iertare de la bunele pierdute,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate relele neștiute,

Treime Sfântă, cer iertare de la toată Creația Ta,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 6

Atât de mult am greșit că nu-mi pot socoti greșelile, dar cu voia Ta, Treime Sfântă, în fiecare zi, în minte mi se vor dezvălui, voi cere iertare și voi ierta. Ajută-mă prin Îngeri și Arhangheli să am putere în rugăciunea de iertare.

Icosul 6

Sufletul meu îți cântă Ție, se roagă, îți plânge, căci ce e mai bun în viața mea decât vorbirea cu Tine? Și în aceste clipe îmi dau seama cât de frumoasă e Creația Ta și cât mă iubești pe mine “omul”. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce am greșit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce rău am vorbit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru ce am învățat greșit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce am înțeles greșit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru puțina mea credință,

Treime Sfântă, cer iertare pentru puțina mea iubire,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 7

Treime Sfântă, îți mulțumesc pentru toate binecuvântările și bucuriile din viața mea, pentru sănătate, pentru bunăstare, dar Te rog să mă ajuți să înțeleg mai mult și să pot ierta ca să fiu iertat. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 7

Viața mea a fost plină de urcușuri și de căderi, dar în fiecare clipă mi-ai trimis ajutor prin ai Tăi îngeri păzitori, arhangheli vindecători, puterile cerești, sfinți și sfinte, dar eu orb fiind nu i-am văzut, surd fiind nu i-am auzit și cu inima împietrită nu i-am simțit. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la Îngeri,

Treime Sfântă, cer iertare de la Arhangheli,

Treime Sfântă, cer iertare de la Sfinți și Sfinte,

Treime Sfântă, cer iertare de la toate Puterile Cerești,

Treime Sfântă, cer iertare de la Heruvimi și Serafimi,

Treime Sfântă, cer iertare de la toți Slujitorii Tăi,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 8

Treime Sfântă, natura e supusă Ție, în afară de mine “omul” totul te ascultă și lucrează după legea ta. Eu ‘’omul’’ având liberul arbitru mă pierd din neam în neam. Acum, în această clipă, cu liberul meu arbitru, aleg să te iubesc și să-Ți slujesc. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 8

Treime Sfântă, îți mulțumesc pentru că, deși greșesc în fiecare zi, Tu ai grijă de mine și mă aperi neîncetat, călăuzindu-mi pașii către lumină. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la Lumină,

Treime Sfântă, cer iertare de la Voință,

Treime Sfântă, cer iertare de la Intuiție,

Treime Sfântă, cer iertare de la Memorie,

Treime Sfântă, cer iertare de la Credință,

Treime Sfântă, cer iertare de la Bunăstare,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 9

Treime Sfântă, oricât de multă rugăciune Ți-aș aduce nu-ți pot mulțumi pentru toate bucuriile din viață. Acum îmi doresc să iert și să iubesc, iubindu-Te cu toată ființa mea, voi iubi întreaga Creația Ta. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 9

Treime Sfântă, de-am înțelege toți că iubirea e răspunsul la tot, am ieși în lumină cu inimile pline de bucurie și am trăi în armonie. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare pentru vorbirea mea cea goală,

Treime Sfântă, cer iertare pentru nepăsare,

Treime Sfântă, cer iertare pentru cât am mințit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru supărare,

Treime Sfântă, cer iertare pentru cât am risipit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru cât am lenevit,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 10

Treime Sfântă, în fiecare dimineață deschid ochii inimii spre Tine și Te rog să ai grijă de noi, să călăuzești pașii noștri pe drumul de lumină, ca să ajungem toți la Tine. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 10

Treime Sfântă, avem nevoie în fiecare clipă în timpurile de acum să înțelegem iertarea, să învățam știința Ta văzută și nevăzută și cu înțelepciune de la tine să facem din pământ Rai. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta neiubire,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta răutate,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta invidie,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta gelozie,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta nepăsare,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta suferință,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 11

Treime Sfântă, sper cu ajutorul Tău să iert tot ce m-a supărat, din adâncul inimii să scot tot ce-i întuneric și să pun în loc iubire și lumină venite de la Tine. Lumina și iubirea ce mi Le-ai dat la început prin botez le-am pierdut pe drumul vieții. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 11

Treime Sfântă, de aș înțelege mai bine iubirea de Dumnezeu aș fi curat, nu aș mai greși și rătăci prin viață. E de ajuns să țin prima Ta lege căci în ea sunt cuprinse toate celelalte. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, iert tot ce s-a greșit față de mine,

Treime Sfântă, iert bărbații,

Treime Sfântă, iert femeile,

Treime Sfântă, iert copiii,

Treime Sfântă, iert prietenii și rudele,

Treime Sfântă, iert pe cunoscuți și necunoscuți,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 12

Treime Sfântă, Tu vii la fiecare dintre noi la timpul potrivit ca să ne arăți că suntem întorși cu spatele la Tine, noi crezând că stam la picioarele Tale. Alungă ceața inimilor noastre și fă să vedem unde ne aflăm cu adevărat fiecare. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 12

Treime Sfântă, Tu ai creat Universul și tot ce mișcă, în toate e scânteia divină. Toată Creația Ta te ascultă, eu ‘’omul’’ nu. Oare ce-mi lipsește să înțeleg frumusețea iubirii Tale?

Treime Sfântă, cer iertare de la Univers,

Treime Sfântă, cer iertare de la Pământ,

Treime Sfântă, cer iertare de la munți,

Treime Sfântă, cer iertare de la ape,

Treime Sfântă, cer iertare de la soare,

Treime Sfântă, cer iertare din adâncul meu la toate,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 13

Treime Sfântă, în fiecare zi îmi cer iertare de la zidirea Ta și atunci, când Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi ști că primul pas e făcut și îl voi face pe al doilea, să încep a iubi. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, în fiecare zi îmi cer iertare de la zidirea Ta și atunci, când Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi ști că primul pas e făcut și îl voi face pe al doilea, să încep a iubi. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, în fiecare zi îmi cer iertare de la zidirea Ta și atunci, când Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi ști că primul pas e făcut și îl voi face pe al doilea, să încep a iubi. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 1

Tată, Fiule și Sfântule Duh, Treime Sfântă, mult am greșit în fața Ta și a creației Tale. Îmi pare rău acum și cer iertare în fața Ta, a Cerurilor, a oamenilor, în fața a toată Creația Ta și te rog ajută la iertarea mea.

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate faptele mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate gândurile mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce-am grețit crezând că fac bine,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat în seamă,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce nu am învățat în viață,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 1

Prea Sfântă Treime de toți slăvită, sufletul meu se zbate să învețe iertarea, dar nu găsește calea. Mă complic în vorbe, mă rătăcesc în fapte, depărtându-mă de la calea simpla a învățăturilor Tale. Te rog pe Tine dă-mi ajutor și spor în a ierta și a fi iertat. Prea Sfântă Treime primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

RUGĂCIUNE

Inima mea rostește cuvinte mici și umile, cerând iertare de la toți din cer și de pe pământ, pentru greșelile știute și neștiute. Nu am scuze pentru cât am greșit, dar cu tot sufletul meu îmi doresc să iert și să fiu iertat și să nu mai greșesc, să mă umplu de iubire pentru întreaga Ta zidire. Amin.

Rugăciune înainte de somn

Maestrul Peter Deunov a indicat o formulă pentru a o recita în momentul dinainte de somn: se spune aplicând palma mâinii drepte la nivelul plexului solar și cu dosul mâinii stângi așezate în spate, tot la nivelul plexului solar. Această rugăciune este următoarea:

„Dumnezeu este în mine lumină.

Îngerii sunt caldură.

Oamenii sunt bunătatea.

Dumnezeu este în mine lumină.

Spiritul meu este caldură.

Eu sunt bunătatea.”

Cu timpul, vom regasi divinitatea din noi, vom simți căldura spiritului nostru si vom fi Bunătatea!

Așa să fie și așa este!

Suntem scânteie divină

Suntem făcuți după chipul și asemănarea divinității. Asta nu înseamnă că Dumnezeu are chip de om, ci că noi suntem Lumină. Suntem nimic și totul în același timp, însă manifestăm puțin, foarte puțin din cine suntem cu adevărat. Am uitat de unde venim și ne pierdem timpul cu iluzii. Cred că cele mai mari iluzii pe care le trăim și în care punem enormă energie sunt iluzia siguranței și a permanenței.

Ne străduim din răsputeri să avem o casă, un loc de muncă, un cont în bancă pentru a ne asigura viața și bătrânețea. Dar oricând se poate întâmpla ceva, iar toate acestea pot dispărea! La ce bună această iluzie a siguranței, în lipsa unei siguranțe interioare?

Ne străduim din răsputeri pentru cele de mai sus și pentru, de multe ori o aparentă tinerețe, crezând că așa vom păcăli moartea. Ne comportăm ca și cum am fi veșnici în acest trup și uităm ce suntem în esență. Prea multă energie pentru aceste două iluzii: siguranța și permanența și prea puțină pentru siguranța și permanența Luminii din noi.

Și totuși, sub o formă sau alta, chiar și prin strădaniile de mai sus, fiecare dintre noi este ‘constrâns’ să evolueze, să se transforme. Putem da la o parte vălul acestor iluzii! Important este să vrem și să și luam o hotărâre în acest sens! Este mult de lucru! Dar oare există altceva mai frumos decât descoperirea a cine suntem cu adevărat?!

Și cum am putea face asta? Există mai multe metode: contemplarea, meditația, practica Ho’oponopono, practica recunoștinței, alchimizarea propriilor emoții, coerența minte – inimă șamd.

Contemplarea poate schimba modul în care ne raportăm la stările emoționale și maniera în care le percepem; asta nu înseamnă și eliminarea acelor stări.

Contemplarea este o conștientizare meditativă care cultivă capacitatea de a vedea lucrurile așa cum sunt de la un moment la altul. De regulă atenția noastră rătăcește prin alte părți sau ne-o îndreptăm noi voit, lăsându-ne purtați de gânduri de moment, fantezii etc. În contemplare nu cedăm în fața minții. În loc să ne lăsăm duși sau captivați de un gând sau sentiment, prin contemplare observăm riguros ceea ce trăim atunci, în acel moment. Doar atât: trăim și observăm, ne susținem în acea trăire, chiar dacă ne doare. Cu timpul ea se va liniști și chiar se va dizolva.

S-a demonstrat științific – adică prin experimente – că o depresie trece prin contemplare în 3 – 4 zile. Contemplarea este principala metodă de a lucra cu Cheile Genelor, dar despre asta, precum și despre toate metodele de mai sus și cum le putem experimenta pentru a evolua, în postări viitoare.

Sistemul de chakre – Chakra celui de al treilea ochi

Continuam cu cea de a sasea chakra a sistemului nostru de chakre.

A sasea chakra – Chakra celui de al treilea ochi – Ajna.

Este localizata in centrul fruntii si este legata de glanda pineala. Din punct de vedere al mintii ea este legata de constiinta vizuala, din punct de vedere emotional este legata de claritate la nivel intuitiv.

Ajna este simbolizata de o floare de lotus cu 2 petale.

Element: eterul.

Culoare: indigo sau albastru inchis.

Are legatura cu increderea in ghidarea interna, luciditatea, meditatia, increderea.

Echilibru: suntem intuitivi, avem imaginatie, ganduri si viziuni clare, vedem dincolo de partea fizica.

Deficit: gandire slabita, lipsa concentrarii, imaginatie scazuta, nu putem vedea dincolo de lumea materiala, dureri de cap, probleme ale ochilor, confuzie.

Exces: cosmaruri, deziluzii, halucinatii, obsesii

Cristale: ametist, fluorit purpuriu, obsidian negru, selenit.

Mudra: Mainile in fata pieptului, in partea de jos a acestuia, degetele mijlocii isi ating varfurile, celelalte se indoaie de la prima incheietura, spre interiorul palmei si se ating.

Mantra: SHAM, o puteti asculta aici.

Hrana: prune, afine, struguri negri

Proprietati: echilibreaza chimia creierului, vindeca comportamente adictive, elibereaza blocajele emotionale, ne conecteaza cu Iubirea Divina.

Imagerie: In timpul meditatiei, concentrarea pe cel de al treilea ochi ajuta la stimularea acestei chakre.

Afirmatii: Eu stiu. Vad din ce in ce mai clar, pe masura ce valurile ego-ului meu se dau la o parte. Am incredere in intuitia mea!

O decizie cât o viață de Om

Recitesc – pentru a câta oară? – ‘Partea întunecată a căutătorilor de lumină’, de Debbie Ford și am dat peste fraza ‘În dimineața aceea am hotărât să mă fac bine, indiferent de cât de mult va dura.’ Este vorba despre decizia lui Debbie de a se lăsa de droguri.

Știu sigur că este necesar să luam o astfel de decizie la un moment dat, dacă ne dorim mai bine pentru noi. O decizie clară, foarte precisă și ‘pe viață’ pentru a ne transforma și a evolua.

Recitesc cartea pentru că lucrez după ea cu o parte dintre clienții mei și, cu această ocazie, mi-am adus aminte de decizia pe care și eu am luat-o acum mulți ani, citind cuvintele lui Osho ‘Starea naturală a omului este bucuria.’

Atunci, în acel moment, am luat hotărârea ca, oricât mi-ar lua și oricât de greu îmi va fi, voi ajunge să trăiesc o viață în bucurie. Cred că mi-a luat vreo 2 – 3 ani și pot spune, cu mâna pe inimă, că acum starea mea, în marea majoritate a timpului, este aceea de bucurie. Dacă mă mai supară ceva, știu sigur că durerea respectivă nu se va transforma în suferință pentru că, dacă nu înțeleg atunci ce mă doare sau care este rostul a ceea ce mă doare, știu sigur că voi înțelege mai târziu.

Și mai știu, nu doar pentru că am experimentat eu, ci pentru că simt în fiecare celulă a corpului meu, acel știu = simt, că aceasta este calea: o hotărâre teribil de puternică, de adevărată pentru noi si de drastică! Aceea de a ne schimba viața în bine, oricât ar dura și orice ar fi necesar să facem pentru asta.

Știu că mi-am spus atunci: ‘nu contează dacă o să mușc din asfalt, nu contează de câte ori mă voi prăbuși, o să ajung la starea mea naturală, aceea de bucurie.’ Am fost și la un pas să dispar din lumea asta și nu m-am lăsat! Am continuat atunci aproape târându-mă…

Tu ai luat hotărârea asta? Și daca nu ai luat-o, te gândești să o iei? Poate nu astăzi, pentru că nu ești pregătit. Lasă-i minții tale o perioadă de timp să se obișnuiască cu ideea. Însă pune-ți în cap, ceva de genul ‘La 1 iunie voi lua această hotărâre. Și de atunci, în orice zi, în fiecare zi, voi face câte ceva pentru mine, în așa fel încât starea mea naturală să fie bucuria.’

O să fie greu, foarte greu, extrem de greu câteodată! Știu că am avut o perioadă de timp în care obosisem și nu mai voiam să fac nimic. Pur și simplu nu mai doream să lucrez cu mine. Era greu și parcă nimic nu se schimba… Atunci am făcut EFT, în fiecare zi, pe ideea de ‘merit’. Pentru că este o tehnică simplă: doar ‘dai din maini și spui niște cuvinte’, gândeam eu, iar asta NU DOARE! Și, după 3 luni, fiecare celulă a corpului meu simțea că merită tot ce-i mai bun pentru mine in viața asta! Iar de la momentul în care am simțit pentru prima oară acea senzație, la vreo ora, o ora și ceva, am primit un mesaj care mi-a schimbat viața pentru totdeauna.

Merită! Îți spun asta din toată inima! Merită și meriți să iei o astfel de hotărâre! Să fii cine ești tu! Să îți trăiești viața în bucurie, indiferent de cât de mult ar dura și indiferent de ceea ce este necesar să faci ca să ajungi acolo!

Merită și meriți! Pentru că tu EȘTI DEJA BUCURIE! Doar că nu o manifești încă!

Sistemul de chakre – Chakra gatului

Continuam cu cea de a cincea chakra a sistemului nostru de chakre.

A cincea chakra – Chakra gatului – Vishuddha

Este localizata la nivelul gatului, paralela cu glanda tiroida si este centrul comunicarii si al creativitatii. Din punct de vedere fiziologic guverneaza comunicarea, emotional guverneaza independenta, spiritual guverneaza simtul sigurantei.

Simbol: floare de lotus cu 16 petale.

Element: Eterul

Culoare: Albastru deschis, pal si turcoaz.

Are legatura cu scrisul, public speking, comunicarea si creativitatea, in general.

Echilibru: Ne exprimam cu incredere, comunicare clara, creativi, diplomati.

Deficit: Nu ne putem exprima pe noi insine, nu ne putem spune parerile, nu ne facem intelesi, suntem secretosi, nu suntem buni ascultatori, nu suntem parteneri de comunicare.

Exces: opinii exprimate intr-un mod exagerat, critici, barfitori, vorbim peste ceilalti, tipam, folosim cuvinte ‘grele’.

Cristale: Lapis Lazuli, Turcoaz, Acvamarin.

Mudra: Palmele in fata stomacului, cu degetele intrepatrunse, varfurile degetelor mari se ating.

Mantra: HAM. O puteti asculta aici.

Hrana: Afine, smochine, zmeura neagra, kelp alga,

Proprietati: Ne echilibreaza starea mentala cu cea emotionala, creste inteligenta emotionala, reprezinta un centru de purificare.

Imagerie: Orice exercitii de vorbire/ vocalize sau exercitii de respiratie stimuleaza energia din aceasta zona.

Afirmatii: Eu (ma) afirm. Ceea ce spun eu conteaza. Dau voce adevarului meu si intelepciunii mele interioare.

Dăruiesc din cine sunt!

Pentru cine nu știe, eu sunt o fostă profă de mate. Am ales să fac matematica pentru că, pe vremea liceului, în afară de matematică și scris poezii nu prea mă pricepeam la altceva. Pentru că aproape nimic nu mă atrăgea. Matematica era pentru mine ceva foarte simplu, pentru că era logică.

Parcursul meu de profă de mate a ținut doar doi ani. Am plecat de pe băncile facultății cu câteva sute de perechi de aripi iar la prima oră de matematică  – Algebra de clasa a X-a – am constatat cu stupoare că erau destui elevi în acea clasă care nu știau nici măcar tabla înmulțirii. (Acum, să rămână între noi, dar nici eu nu am știut tabla înmulțirii la sfârșitul clasei a II-a – sau când se preda ea – însă am învățat-o în vacanță, mai mult obligată de bunicul meu).

Revenind la parcursul meu, după 2 ani de profesoară de liceu, au urmat 10 ani în multinaționale, încă o facultate: Relații internaționale și o decizie luată aproape instantaneu: aceea de a-mi face o firmă în domeniul resurselor umane. Nu știam prea bine ce vreau, dar simțeam înăuntrul meu că aceasta îmi e chemarea!

Totul a început de la cartea ‘Cel mai bun an’, a lui Jinny Ditzler: am citit-o pe nerăsuflate, am ‘rezolvat-o’ – pentru că are o parte de workbook în ea și în aceeași zi, undeva dupa miezul nopții, căutam pe internet să văd dacă există ceva în legatură cu această carte care ‘se vinde’. Și am găsit: franciza Best Year Yet. Și așa a început aventura mea de aproape 18 ani de coaching.

Au fost 18 ani frumoși, cu suișuri si coborâșuri, însă la un moment dat, pe parcursul lor am simțit nevoia de mai mult. Sau de mai bine. Sau de mai profund. Asta m-a dus către psihologie, iar mai apoi către multe căi spirituale: Imageria Inimii, creștinism, Reiki (de mai multe feluri și nuanțe), Theta Healing, diverse inițieri, New Paradigm 13D, Cheile Genelor, vindecări cu îngeri, Ho’oponopono și multe altele. Ce fac acum știți: Holistic Coaching. Adică îmbin tot ceea ce am învățat și, mai ales, am experimentat în toți acești ani și îi ofer celui din fața mea exact ceea ce i se potrivește în acel moment. E clar că dacă a venit la mine și ne-am întâlnit, atunci este natural sa îi ofer ceva din mine. Si spun ‘din mine’, pentru că am ajuns la etapa în care știu că nu putem să dăruim decât din cine suntem. Pentru că ce avem se poate termina la un moment dat…

Ce am învățat eu în acești ultimii 18 ani:

  1. Că toți ne dorim să trăim și să fim fericiți, atât și nimic mai mult! Iar dacă ne-am aduce aminte de asta la fiecare conversație cu altcineva, Doamne!, ce fain ar decurge ea!
  2. Că este natural să alegem cu inima/ intuiția, pentru că ea este singurul nostru ‘oracol’.
  3. Că trăim în același ritm cu cel al Universului atunci când ne ascultăm ghidarea interioară și pășim pe Calea noastră.
  4. Că nu există Iubire fără Acceptare. Și nu există Acceptare fără Iertare.
  5. Că Iertarea nu este un act de voință, ci un act de Recunoștință. Recunoștință pentru omul care m-a rănit pentru ca eu să învâț o lecție prețioasă pentru mine! Pentru ca eu să evoluez!
  6. Că nimic nu este întâmplător, iar dacă suntem atenți avem parte de magie în viața noastră. Magie aproape continuă, adică fix atât cât ține starea noastră de prezență.
  7. Că putem găsi frumusețe și sens în orice.
  8. Că cele mai mari eliberări vin atunci când mulțumim, deși ne este cel mai greu să o facem!
  9. Că fiecare zid este de fapt o ușă.
  10. Că suntem buni deja, pentru că Dumnezeu nu a creat rebuturi.
  11. Că putem să facem un salt în gol. Dacă este făcut din inimă/ intuiție, ne vor crește aripi, cu siguranță!
  12. Că suntem ceea ce am ales, mai mult sau mai puțin conștient, să devenim.
  13. Că tot ceea ce ni se întâmplă, bun sau mai puțin bun, la nivel subtil am cerut cândva să ni se întample.
  14. Că nu putem manifesta în afara noastră nimic mai mult sau nimic diferit față de ceea ce manifestăm în interiorul nostru.
  15. Că putem crea din inima orice! Orice ne este destinat nouă în aceasta viață, cu bucurie, ușurință și grație!
  16. Că un moment AHA, integrat până la nivel de celulă este mai important și mai benefic decât x ore de meditație…
  17. Că Cineva acolo Sus ne iubește necondiționat și ne ghidează permanent. Doar noi să fim atenți!
  18. Că avem un rost în Universul ăsta. Pentru că fără noi, el nu ar mai fi exact așa cum este acum: PERFECT!

Sistemul de chakre – Chakra Inimii

Continuam cu cea de a patra chakra a sistemului nostru de chakre.

A patra chakra – Chakra Inimii – Anahata

Este situata in milocul pieptului. Din punct de vedere fiziologic guverneaza circulatia, din punct de vedere emotional guverneaza iubirea neconditionata, din punct de vedere mental – pasiunea, iar din punct de vedere spiritual guverneaza devotamentul.

Simbol: lotus cu 12 petale

Element: aer

Culoare: verde si roz

Are legatura cu emotiile complexe: compasiunea, iubirea neconditionata, echilibrul spiritual, respingerea si starea de bine.

Echilibru: calmitate, iubire, compasiune, toleranta, caldura sufleteasca, deschidere

Deficit: lipsa empatiei, amaraciune, ura, probleme de incredere, intoleranta

Exces: gelozie, codependenta, sacrificiu de sine

Cristale: cuart roz, calcit verde, turmalina verde

Mudra: palma dreapta cu degetul mare si cel aratator care se ating se tine in dreptul inimii, palma stanga, in aceeasi mudra, se tine pe genunchi

Mantra: YAM. O puteti asculta aici.

Hrana: alimente verzi, in special legume.

Proprietati: Abilitatea de a primi si darui iubire neconditionata, de la noi pentru noi si pentru ceilalti.

Imagerie: Imagineaza-ti chakra cum se deschide ca o floare de lotus si trimite o lumina verde din centrul ei catre tot corpul.

Afirmatii: Ma iubesc neconditionat. Imi deschid inima catre compasiune si iubire neconditionata catre toate fiintele.