12 Instrumente Antistres: I – Ancorarea

Voi prezenta în următoarele săptămâni câte unul dintre cele 12 instrumente pentru reducerea stresului și păstrării echilibrului, de la HeartMath. Aceste practici ne vor oferi suport să intrăm în inimă, pentru a accesa echilibrul și pacea interioară, atat de necesare în aceste vremuri.

Cu toții avem aceste calități în noi: demnitatea, bucuria, iubirea, răbdarea și compasiunea. Este, în fapt, responsabilitatea noastră să trezim aceste calități în noi, pentru a putea face transformările pe care ne dorim să le vedem în viața noastră personală, dar și în lume. Accesarea acestor calități, atunci când avem nevoie de ele, necesită practică, iar aceste instrumente ne pot oferi suport.

Amintindu-ne să aducem în interacțiunile noastre iubire, bunătate, răbdare, compasiune, tine de multa practică, mai ales din cauza ritmului rapid al vieții, dar și al altor multe lucruri ce ne fură atenția. Cu toate acestea, deschiderea inimii poate face diferența în rezultatul interacțiunii cu ceilalți și, în final, asupra vieții noastre. Această lipsă a conexiunii dintre minte și inima (coerența minte – inimă care se întâmplă atunci când ‘coborâm în inimă’) se află la baza multor evenimente stresante pe care le trăim zilnic.

Deși este o provocare, este necesar să ne gestionăm propria noastră energie. De exemplu, pot exista momente când ne simțim anxioși sau copleșiți – atunci poate ar funcționa instrumentul „Ușurința”. Sau, s-ar putea să ne simțim nerăbdători sau frustrați din cauza familiei, prietenilor sau vieții, în general. Acesta este un moment bun pentru a folosi instrumentul „Răbdare”.

Toate aceste instrumente sunt ușor de utilizat și pot fi practicate singur, cu familia sau prietenii, după cum dorim. Persoanele care practică aceste instrumente pot să gestioneze și să reduca stresul mult mai ușor, au o experienţă de conexiune mai profundă și plină de compasiune cu ceilalți și pot să se ridice deasupra efectele epuizante ale dramelor de zi cu zi.

Făcând oricare dintre aceste practici câteva zile la rând cu intenția de a ne conecta la propria inimă, creează un efect cumulativ care încurajează utilizarea crescută a acestora. Echipa de la HeartMath chiar ne încurajează să folosim aceste practici, pentru că ele ne vor oferi suport să navigăm în viață cu mai multă pace și mai mult echilibru.

Să ne bucurăm împreună de călătoria în inima noastră!

ANCORAREA

Deseori suntem profund inspirați de un nou instrument sau o noua informație care ne-ar putea oferi suport să gestionăm un obicei ce ne consumă energie, cum ar fi nerăbdarea, frustrarea, furia sau altceva de importanță pentru noi. În cele mai multe cazuri, această inspirație inițială se estompeaza destul de curând, dacă nu învățăm cum să o ancorăm în mintea noastră pentru când avem nevoie. Trucul pentru ancorarea acesteia este de a o practica conștient: adică amintindu-ne de mai multe ori pe zi, timp de o săptămână cel puțin, astfel încât să înceapă să apară automat, în conștient, atunci când este necesar.

Inspirația are magia ei în timp ce ne ofera și noua posibilitatea de a face ceva! Dar a face acel lucru cât de curând este cheia, urmată apoi de repetiție. Tendința umană este să presupunem că noi ne va ancora intențiile importante doar atunci când suntem în cea mai bună formă a noastră. În aceste vremuri incerte, cu nivel al stresului în creștere, multor oameni le este greu să integreze noi intenții, mai ales atunci când situațiile par sau chiar sunt critice.

Constientizarea insight-urilor face parte din procesul de creștere. Perspectiva și atitudinea noastră sunt cele care creează o spirală crescatoare sau ne fac să ne învârtim în aceleași tipare. Avem memorie conceptuală, dar dacă ne pierdem bucuria, atunci obiceiul ne poate atrage înapoi la vechiul tipar.

Este necesar să conștientizăm noile perspective și să fim determinați să acționam în funcție de ele. După ce ceva este ancorat, există un nou punct de referință, iar apoi, orice ar apărea, vom avea o nouă modalitate de abordare. Cu siguranță, mulți dintre noi știm importanța ancorării. Totuși, se poate să fim și mai eficienți dacă revizuim această practică, mai ales atunci când încercăm să ancorăm instrumente și exerciții care ajută la eliminarea și prevenirea stresului, sprijinind în același timp sănătatea, bunăstarea și bucuria noastră.

Pașii importanți de reținut pentru ancorare sunt:

• Conștientizăm noul insight la scurt timp după ce l-am experimentat.

• Revedem insight-ul pe tot parcursul zilei și conștientizăm emoția și amintirea asociată cu acesta. Acest lucru va crește puterea insight-ului.

• Exersăm în fiecare zi timp de o săptămână (sau mai mult) cu intenția de conștientizare profundă. Aceasta este ceea ce ajută cu adevărat la ancorare. Ne putem accelera progresul căutând oportunități de a acționa conform cu noul insight și întrebând inima/ intuiția atunci când apar asemenea situații.

• Apreciem orice beneficii pozitive din practica noastra de ancorare a unui insight. Prin practica repetată acesta devine o a doua natură.

„Inspirația este un moment plin de spirit. Este o inițiativă plina de energie, cu un timer atasat. Pe măsură ce acționam din primul impuls de inspirație, putem învinge tendința de a irosi acel dar intuitiv din inima noastră. De multe ori poate trece mult timp până să revina aceeasi inspiratie sau insight, daca le pierdem atunci cand ne vizitează. Ancorarea face, în fapt, economie de timp. Și ne crește in spirit și energie!” ~ Doc Childre

Notă: Toate aceste instrumente se găsesc, în original, în broșura “12 HearthMath Tools for Reducing Stress and Staying Balanced”, de pe www. heartmath.org.