Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Judecata, închisoarea îngerilor

20 October, 2021 @ 19:00 - 24 November, 2021 @ 21:00

450Lei

Anul 2021 a început în forță. Jupiter s-a manifestat printr-un exces de ORGOLIU, Mercur a retrogradat chiar din ianuarie asigurându-se că începi anul cu o viteză de reacție mai mică timp în care… tu ‘ai facut ce ai știut mai bine’. Saturn s-a asigurat și el ca ‘nu părăsești incinta’ până nu învăți lecția. Ai experimentat, te-ai lăsat copleșita de ORGOLII, ai intervenit în viețile celorlalți prin roluri de salvatori, fiind, de cele mai multe ori, oarba și convinsa că știi tu ce-i mai bine pentru ei. AI JUDECAT și ai trasat VERDICTE.

În perioada 28 septembrie – 18 octombrie, Mercur va retrograda in Balantă și îți readuce în atenție acele situații în care ai găsit soluții superficiale, fiind convinsa că le-ai rezolvat. Îți dă ocazia iar să pui pe masă acele lucruri pe care nu ai vrut să le vezi, amintindu-ți că negarea nu este soluția. Singura cale de ieșire din astfel de situații este înțelegerea cauzelor interioare care au generat respectivele contexte si repoziționarea ta corectă indiferent de circumstanțe.

Ajungi așadar la final de 2021 cu niște experiențe noi, ce par “negative” în limbajul obișnuit, dar despre care știi, în interiorul tau, că daca s-au intamplat în acest fel înseamnă că așa trebuia sa se întample.

Ce ai de făcut pe final de 2021 pentru a avea mai multă ușurință legată de acest an și pentru a petrece Sărbători liniștite alături de prieteni și familie?

Sa înveți ce-au avut sa-ți spună aceste experiențe de judecată cu adevărat!

Dacă și tu simți că:

  • Ai fost judecată pe nedrept si încă mai porți ranchiună pentru asta
  • Ai făcut judecăți de valoare ca și cum acelea ar fi ‘Adevar Universal’ si… la cateva zile/ săptamâni/ luni ai văzut clar că lucrurile stau altfel
  • Te-ai lăsat mânată de orgoliu chiar – sau mai ales – cu cei dragi ție
  • Ai pus piciorul în prag, ai rezolvat problema, dar totul a avut un ‘gust amar’ pană la urma
  • Te simți bine/ puternic/ în siguranță atunci cand îi controlezi, sub diverse forme – chiar și extrem de subtile – pe ceilalți
  • Ești o victimă în aproape toate relațiile
  • Ești cand victima, cand salvator, cand agresor și parcă pattern-urile se repetă la nesfarșit
  • Te critici des și ai un dialog intern plin de expresii nu tocmai faine, la adresa ta

Te invit la programul de mentorat „Judecată, închisoarea îngerilor” – un spațiu sigur de lucru cu orgoliul, judecata, critica și autocritica! Din propria experiență știu cum este sa ii pui la zid pe ceilalți, dar și cum este să plangi sau să te plangi pentru a atrage atenția. Am lucrat cu mine ani de zile începand din momentul în care am luat hotararea că VOI FACE TOT CE ESTE POSIBIL PENTRU MINE pentru a ajunge ca STAREA MEA NATURALA SA FIE BUCURIA.

Acest program este un program transformațional, în care te voi însoți pas cu pas pentru a te elibera de victimizări, orgolii și judecați inutile. Acest program de mentorat este, cu alte cuvinte, una dintre modalitățile de a ajunge la LINIȘTE. Cand a fost ultima oară cand AI FOST ÎN PACE, CU ADEVĂRAT?

Din propria experiență știu ce înseamnă să tot ‘rumegi’ propoziții de genul:

  • Dacă el/ ea ar fi altfel… totul ar fi perfect
  • M-as descurca mai bine dacă… aș fi mai tânăr/ frumos/ etc. sau dacă… aș avea mai mulți bani/ timp etc.
  • Nimeni nu-mi cere niciodată părerea
  • Părerea mea nu conteaza
  • Vorbesc și nu sunt auzit
  • Oamenii din jurul meu sunt atât de… leneși / obositori/ delasatori etc.
  • De ce sunt atâția șoferi proști?
  • Trebuie sa fiu altfel decât sunt

Am fost și eu acolo și am reușit sa imi schimb gândurile, acțiunile, starea de spirit. Cum am făcut acest lucru îți voi arăta în cele 6 săptamâni de lucru, care conțin, printre altele:

  • Cum sa îți identifici tiparele criticii și autocriticii și cum poți să ieși din ele
  • Care sunt mecanismele care îți declanșează acțiunea de a-i judeca pe ceilalți și cum îți poți schimba judecata în acceptare și chiar în admirație
  • Care sunt mecanismele care îți declanșează una dintre stările triunghiului Victima – Salvator – Agresor și cum poți ieși din acest joc
  • Care este marea majoritate a lui TREBUIE să… din viața ta și cum o poți transforma în ÎMI PLACE SA…
  • Care îți sunt monologurile interne autodistructive și cum le poți transforma în monologuri constructive și pline de inspirație
  • Care este relația cu Judecătorul din tine, cât de mult ești ‘sub stăpânirea’ lui și cum poți scăpa de acest jug
  • Și orice alte subiecte legate de judecăți, care se vor ivi în cadrul discuțiilor noastre

Programul de mentorat „Judecată, închisoarea îngerilor”  îți poate transforma viața cu adevărat. Pentru ca este despre tine, despre gândurile tale, despre emoțiile tale, despre programele tale limitative.

Ofer în acest program, alături de Mihaela Totir, exact tot ceea ce am considerat, din toata inima, ca îți va oferi suport și ție sa incetezi cu luptele interne sau cu ceilalți, cu judecățile, orgoliile și controlul și sa iti traiesti viata ÎNȚELEGÂND JUDECATA, ORGOLIUL ȘI CONTROLUL.

Te așteptam cu drag sa ni te alături!

 

Programul se va desfășura pe Whatsapp, timp de 6 saptamani, în perioada 20 octombrie – 24 noiembrie 2021, iar saptamanal ne vom întalni într-o sesiune de 2h, pe Zoom.

În fiecare început de săptamână vei primi programul acelei saptamani, însoțit de exerciții, mărturii ale celor care au reușit, propria noastră experiență exact pe tema respectivă, precum și o zonă în care ai ocazia să îți notezi:

– Ceea ce este cel mai important pentru tine

– O listă ‘to do’

– Propriile tale idei, în urma parcurgerii temei din săptamâna respectivă

 

Investiția ta este de 75 lei/ săptămână, adică 450 lei/ program.

Sunt 12 locuri, iar primele 6 persoane care se înscriu și achită întregul program primesc, la alegere, interpretarea unei astrograme cu Mihaela Totir sau a unui profil hologenetic cu Dana Burghel (pentru generarea acestor profiluri este nevoie sa cunoști data, ora și localitatea nașterii).

Înscrierile se pot face pana la 19 octombrie cel mai târziu, printr-un mesaj privat în Facebook sau pe WhatsApp, la numerele: 0742718088 – Dana Burghel sau 0724522138 – Mihaela Totir.

 

Referințe despre Mihaela Totir găsești aici:

„Uneori in viață intalnești oameni potriviți la momentul oportun, oameni mesager care vin cu răspunsuri la întrebări rostite sau nu. Cu bucurie, am gasit în Mihaela o astfel de persoană, motivatoare și empatică, care m-a ghidat cu profesionalism în labirintul încâlcit al calatoriei spre sine. Timpul petrecut împreună practic a “zburat”, așa cum se întamplă în compania unui prieten drag ce îți oferă încurajare, apreciere dar și care îți arată realitatea.

Nu-i puțin lucru ca cineva sa-ți pună în față o “oglinda” și sa te invite cu pricepere să privești mai atent și mai în profunzime la propria persoană! Să îți spună că poți să ieși din cutia în care te-ai ascuns, să te urci pe ea și să privești departe, peste ziduri, in sus… la viața ta și la acel altcineva care ai putea fi daca ai accepta și te-ai accepta! Mulțumesc Mihaela pentru minunata experiență și pentru incurajare!” Madalina S.

sau aici: https://www.facebook.com/astrologmihaelatotir/reviews

iar

despre Dana Burghel aici:

‚Nu știu ce ați vorbit voi două și ce ați făcut împreună, însă fetița mea este alt om! Din frică, plâns și respingerea școlii a ajuns, ÎN DOAR O ȘEDINȚĂ, să meargă iarăși cu zambetul pe buze la școală! A învățat să se automotiveze și, ceea ce este și mai minunat, este că mă face să îmi regasesc și eu motivații demult uitate… Mulțumesc din suflet!’ – Maria T.

sau mai multe, accesând acest link: https://www.facebook.com/HolisticCoachBurghelDana/reviews

Details

Start:
20 October, 2021 @ 19:00
End:
24 November, 2021 @ 21:00
Cost:
450Lei
Event Tags:

Organizer

Dana Burghel Holistic Coach
Email
dana.burghel@gmail.com
View Organizer Website