Postarea de față mi-a venit în minte în momentul în care am început să recitesc ‘Putere versus Forță’ de David R. Hawkins. Făcând referire la testările kinesiologice, autorul atrage atenția că pot exista rezultate eronate cauzate de stres și de slaba funcționare a timusului. Ea constituie punctul de control central al sistemului energetic de acupunctură al corpului, iar atunci când energia sa este foarte scăzută, rezultatele testelor sunt imprevizibile.
Timusului, din păcate, i se dă puțină importanță. Ce știm despre această glandă, din timpul școlii, este faptul că este foarte dezvoltată la nou-născuţi şi la copii, inclusiv la vârsta adolescenţei, când atinge punctul maxim al dezvoltării sale, dar, după această perioadă, activitatea acesteia tinde să se diminueze, fiind primul organ din corp care îmbătrâneşte. Ce am învățat eu pe atunci este și că ea dispare cu timpul; lucru extrem de neadevărat.
Timusul este numit şi “glanda fericirii” sau “energia vieţii”, pentru că vechii greci îl considerau sursa “energiei vitale”, organul care armonizează corpul, sufletul şi spiritul, responsabil cu echilibrul emoţional, care influenţează major sănătatea organismului, neutralizează energiile negative din jurul nostru, crește capacitatea de empatie, de a iubi, de a ierta, şi care, stimulat, ajută la eliminarea stărilor de oboseală, stres, proastă dispoziţie si la combaterea multor boli.
Denumirea acestei glande vine din grecescul “thymus”/ “thumos”, care înseamnă “suflu vital”. O altă etimologie a denumirii acestei glande este pusă în legătură cu numele ştiinţific al cimbrului – Thymus vulgaris – dată fiind asemănarea, ca formă, cu această plantă. Pe de altă parte, cum nimic nu este întâmplător, beneficiile cimbrului, și mai ales ale uleiului esențial de cimbru, se pare ca au mare legătură cu beneficiile timusului asupra organismului.
Din punct de vedere ştiinţific timusul asigură buna funcţionare a sistemului imunitar, are rol esenţial în homeostază (menţinerea în echilibru a constantelor fiziologice), în maturizarea celulelor T (numite aşa, de la timus, locul în care se maturizează), celule care asigură imunitatea celulară, distrugând celulele infectate sau canceroase, în producerea hormonului de creştere la copii, este principalul “donator” de celule pentru sistemul limfatic, aşa cum este măduva osoasă pentru sistemul cardiovascular.
Timusul stochează energie în organismul nostru şi o reglează atunci când intervine o perturbare. Este o punte între creier şi corp şi ajută la echilibrul emoţional. Este important să ştim că, în condiţii de stres prelungit, glanda devine mai mică şi durata de viaţă a acestei glande se micşorează.
Timusul este extrem de receptiv la sentimentele pozitive – fericire, bucurie, iubire, generozitate recunoștință etc. – şi aceste stări îl ajută să se dezvolte, să nu-şi piardă volumul şi să ne apere. Se creează o relaţie de reciprocitate între felul în care gândim şi simţim şi ajutorul pe care timusul îl poate da organismului. În acest sens, pe lângă importanţa de a ne menţine constant o bună stare de spirit, există şi câteva metode de stimulare a acestei glande.
Timusul este localizat retrosternal, exact ca în imaginea alăturată. Daca ne palpăm în zona respectivă, îl vom identifica. În locul respectiv se tapotează cu două degete timp de aproximativ 20 – 30 de secunde, în timp ce respiram adânc. Ideal ar fi ca în acele momente să ne gândim la lucruri pozitive, care ne fac o reală plăcere.
O altă metodă este să masăm uşor zona, vreme de 15 minute (când citim, de exemplu, sau înainte de culcare). Când tapotăm sau masăm este necesar să inspirăm şi sa expirăm adânc.
Cu acelaşi efect putem, în loc de tapotare/masaj, să lovim uşor, cu pumnul, în zona respectivă, în mod ritmic, de mai multe ori în timp ce zâmbim și ne gândim la cineva pe care îl iubim cu adevărat sau la ceva pentru care suntem recunoscători din toată inima. La fiecare apăsare este de preferat să spunem ha-ha-ha. (Toate aceste tehnici au fost descoperite de dr. John Diamond și au fost numite de către el ‘palparea glandei timus’.)
Atunci când punctul fericirii este activat, vom simţi furnicături în tot corpul şi, în plus, vom avea conştiinţa unei stări de fericire deplină. În funcţie de persoană, aceste senzatii pot să nu apară imediat. Cu timpul, însă, prin exerciţiu zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi, aceste senzaţii se vor instala aproape instantaneu.
Putem exersa aceste tehnici ori de câte ori simtim supărare, gol interior, panică, anxietate, stress sau orice alta emoție nebenefică nouă. În scurt timp, vom reuşi, și în acest fel, să ne regăsim echilibrul.
În postarea următoare vă voi prezenta un alt exercițiu de activare al timusului, prin respirație.