Mi s-a părut mereu tricky energia Lunii, iar după ce am citit și recitit Gurdjieff, am început să înțeleg de ce…
Iată ce spune el:
“Referindu-ne la Legea lui Trei, putem să spunem acum că în Absolut și oriunde altundeva există trei forțe în joc – cea activă, cea pasivă și cea neutră. De vreme ce prin definiție Absolutul reprezintă un tot unificat, cele trei forțe din el trebuie, de asemenea, să fie unite ca un întreg. Mai mult, în formarea unui tot unificat, complet, cele trei forțe dețin o voință independentă, o conștiență deplină și înțelegerea deplină a naturii și funcției lor.
Conceptul unității celor trei forțe în Absolut formează baza în multe învățături antice, incluzând Trinitatea consubstanțială și indivizibilă a creștinismului și Trinitatea în Brahma, Vishnu și Shiva din hinduism. Cele trei forțe ale Absolutului se separă și se recombină intenționat, iar la punctele de contact creează fenomene, ‘lumi’ secundare. Aceste lumi, create prin voința Absolutului depind în întregime de această voință în orice aspect al existenței lor. În fiecare dintre acestea, cele trei forțe acționează din nou. Din moment ce, oricum, fiecare reprezintă atunci doar o parte și nu întregul Absolutului, cele trei forțe nu formează un singur întreg. În afara Absolutului, cele trei forțe implică trei voințe, conștiențe și unități. Fiecare dintre aceste forțe poartă în ea potențialul de a funcționa alături de capacitatea celorlalte două, dar la punctul lor de contact manifestă doar un principiu – activ, pasiv sau neutru. În aceste puncte ele se combină pentru a forma o trinitate care produce o lume de rangul doi, care este subiect al acțiunii celor trei forțe.
Cele trei forțe împărțite într-o lume de rangul doi, întâlnindu-se, creează lumi de rangul trei, în care numărul forțelor va fi șase. În interiorul acestor lumi sunt create lumi de un nou rang în care acționează douăsprezece forțe, urmate de lumi în interiorul lumilor guvernate de douăzeci și patru, patruzeci și opt și nouzeci și șase de forțe și așa mai departe. Vom numerota lumile prin numărul de forțe care acționează în interiorul lor.
Absolutul dă naștere unui număr potențial infinit de lumi de rangul doi, fiecare dintre ele conținând începutul unui lanț de lumi în ceea ce vom numi o ‘rază a creației’. Dacă luăm una dintre aceste lumi de rangul doi, numită ‘lumea 3’ deoarece are trei forțe, va fi lumea care reprezintă toate lumile stelare sau galaxiile din Univers. Doar una dintre acestea are totuși relevanță pentru noi, anume Calea Lactee, etichetată drept ‘lumea 6’. Și, dintre numeroșii sori care compun Calea Lactee, ne interesează doar soarele nostru ca fiind ‘lumea 12’, de care depindem în mod direct. În interiorul sistemului solar, lumea planetară este cea mai relevantă ca fiind ‘lumea 24’, din care planeta Pământ, ca și ‘lumea 48’ este cea mai apropiată. Sfârșitul razei noastre de creație este Luna, ca fiind ‘lumea 96’. Acest lanț de lumi în care noi trăim – adică, din perspectiva noastră, ‘lumea’ în cel mai larg sens al termenului – poate fi reprezentat ca în diagramă.
Numărul forțelor din fiecare lume – 1, 3, 6, 12 și așa mai departe – indică numarul de legi care guvernează respectiva lume. Cu cât este obiectul unor legi mai puține, cu atât este lumea mai apropiată de voința Absolutului. Cu cât sunt mai multe legi în ea, cu atât este lumea mai departe de voința Absolutului, cu atât este mai mecanică. Lumea noastră, a Pământului, este obiectul a nu mai puțin de patruzeci și opt de legi, adică este foarte departe de voința Absolutului și într-un colț îndepărtat și întunecat al Universului.
Ideea razei creației poate fi găsită în învățăturile străvechi și, în realitate, multe dintre naivele concepții geocentrice ale Universului cunoscute nouă sunt fie expuneri incomplete ale acestei idei, fie distorsiuni cauzate de înțelegerile literale.
Conform înțelegerii comune, Luna este un corp ceresc mort, care odinioară era asemănător Pământului, adică avea un miez topit și care, mai înainte de aceasta, era o masă gazoasă ca Soarele. Conform acestei perspective, Pământul a fost odată ca Soarele, dar s-a răcit de asemenea în mod treptat și va deveni într-o zi o masă rece ca Luna. Se presupune de obicei că Soarele se va răci și în cele din urmă va ajunge să semene Pământului, apoi Lunii. Ideea razei creației și a creșterii sale din Absolut intră in conflict cu părerile generale. Privește în schimb Luna ca pe o planetă care abia a apărut. Ea se încălzește treptat și, în timp (într-o dezvoltare favorabilă a razei creației) va ajunge să semene Pământului, dezvoltând eventual un satelit propriu. Această nouă lună va reprezenta o nouă legatură cu raza creației. Din aceeași perspectivă, Pământul nu se răceste, ci de fapt, se încălzește și ar putea ca, în timp, să ajungă să semene Soarelui. Un exemplu al acestui fenomen poate fi găsit în sistemul lui Jupiter, care servește drept soare pentru sateliții săi.
Așa cum s-a arătat mai sus, voința Absolutului se manifestă doar în lumea 3, lumea care s-a creat direct, imediat din el însuși. Voința sa absolută nu ajunge în lumea 6, dar este manifestată acolo doar sub forma legilor mecanice. Mai departe, în lumile 12, 24, 48 și 96, voința Absolutului este încă și mai îndepartată și încă și mai mediată. Am putea spune că în lumea 3, Absolutul creează un plan general sau un contur pentru restul Universului, care este apoi umplut în mod mecanic. Voința Absolutului poate fi simțită în lumile următoare doar ca realizarea mecanică a planului său. Aceasta înseamnă că dacă Absolutul ar fi vrut să se manifeste direct în lumea noastră (lucru ce ar fi intrat în conflict cu legile mecanice ce există aici) ar fi trebuit mai întâi să distrugă lumile intermediare dintre el și lumea noastră. Conceptul unui miracol, în sensul ‘violării legilor fizice de către Voința care le-a stabilit’ nu doar că încalcă bunul simț, dar este contrar însăși ideii de Voință. Astfel, în realitate, un ‘miracol’ poate fi doar o manifestare a legilor care ne sunt necunoscute sau cu care nu suntem obișnuiți, sau, spunând altfel, o manifestare în lumea noastră a legilor unei alte lumi.
Aici pe Pământ, suntem foarte îndepărtați de voința Absolutului, separați de patruzeci și opt de ordine de legi mecanice și, în viața noastră mecanică, obiect al influenței Lunii. Dacă am putea să ne eliberăm de jumătate dintre aceste legi, am fi apoi obiectul a doar douăzeci și patru de ordine de legi, adică, acelora ale lumii planetare, care ne-ar aduce pe un rang mai apropiat de Absolut și de Voința sa. Dacă am putea apoi să ne eliberăm de jumătate dintre legile existente, am face obiectul a doar douăsprezece ordine de legi ale Soarelui și, prin urmare, pe un alt rang mai apropiat Absolutului. Dacă, din nou, ne-am putea elibera de jumătate dintre aceste legi, am fi doar obiectul legilor galaxiei și astfel, separați de un singur rang de voința nemijlocită a Absolutului.
Această posibilitate a eliberării graduale de legile mecanice există pentru noi. Dacă dezvoltăm conștiența și voința în noi înșine și subordonăm manifestările noastre mecanice lor, vom scăpa de puterea Lunii.’
