Alungarea gândurilor negative – metode de lucru II

Continuam cu metodele de lucru legate de gândurile negative; astăzi voi exemplifica 4 dintre cele mai ‘spirituale’.

  1. Recunoștința

Practicarea recunoștinței poate părea o practică fără sens sau poate deveni nepăacută la un moment dat, prin simpla repetiție, însă, așa cum spune și Rhonda Byrne, aduce magia în viața noastră. Și Biblia, și Coranul – și cred că și toate celelalte religii – amintesc de recunoștință. În Noul Testament este scris “Celui care are i se va da, și astfel va trăi în belsug. Celui care nu are i se va lua chiar și ceea ce are.” La fel și în Coran: “Și amintește-ți cuvintele lui Dumnezeu ‘Dacă ești recunoscător, îți voi da mai mult, dar dacă vei fi nerecunoscător, pedeapsa mea te va lovi cu asprime.”

Ea funcționează pentru că are la bază Legea Atracției, lege universală, ce guvernează întreaga viață. Aceasta spune că ‘principiile similare se atrag’: de aceea celulele unui organism viu sau substanțele unui material sunt susținute laolaltă. Deși poate nu pare la prima vedere să aibă vreo influență asupra vieții noastre, dacă o practicăm din inimă, recunoștința poate face minuni.

Ne va aduce de fiecare dată în prezent, la lucrurile ce există în viața noastră și pentru care putem fi recunoscători. Cu cat ne vom concentra mai mult pe acestea, cu atât starea de bine se va accentua. Pur și simplu atragem mai mult din ceea ce avem, din ceea ce simțim, din ceea ce manifestăm! Așa-i că sună a magie curată?!

  • Ho’oponopono

A amintit cineva despre practicarea unei mantre, ca raspuns la întrebarea mea de pe pagina Dana Burghel Holistic Coach. Vă recomand Ho’oponopono:

Îmi pare rau!

Iarta-mă!

Mulțumesc!

Te iubesc!

Alegând să spunem aceste cuvinte în locul gândurilor negative face ca tiparele neuronale să se schimbe în timp. Pe de altă parte, Ho’oponopono este o metodă de terapie și face mult mai  mult decât să ne oprească gândurile negative.

Cum lucrează Ho’oponopono?

În urmă cu mai mult de douăzeci de ani, un psiholog hawaiian surprindea lumea științifică cu ceea ce am putea numi, pe bună dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta în acel moment cu probleme deosebit de grave în secția bolnavilor psihici care comiseseră crime abominabile. Violența acestora era atât de mare încât, deși purtau cătușe la mâini și la picioare, personalul medical se simțea serios amenințat, iar cei mai mulți psihologi clinicieni obișnuiau să–și dea demisia la scurt timp de lucru cu acest gen de pacienți.

În ciuda avertismentelor colegilor bine intenționați, care încercau să-l convingă să nu lucreze într-un astfel de loc, fiindcă asta echivala cu o sinucidere în plan profesional, Dr. Ihaleakala Hew Len a acceptat totuși postul. Și atunci au început să apară miracolele. După numai câteva luni, s-a dovedit că, în cazul multora dintre acești pacienti, nu mai era nevoie de cătușe. Dozele medicației au scăzut simțitor la majoritatea pacienților și chiar s-au sistat în cazul unora. După patru ani, pavilionul a trebuit să fie închis din lipsă de pacienți violenți.

Partea cea mai interesantă este că, în acești patru ani, Dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre pacientii săi. Mai mult chiar, nici măcar nu i-a văzut! Cerințele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou și acces la dosarele criminalilor spitalizați.

“Tot ce a trebuit să fac a fost să lucrez cu propria mea persoană” a declarat ulterior Dr Len. “Dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poți face vindecându-te pe tine.”

Ce a făcut, de fapt, Dr Len de a vindecat pacienții?

“Am repetat continuu: “Îmi pare rău! Te rog, iartă-mă!”, a spus el. “Asta-i tot”. Dr Len spune că oamenii, în special vesticii, gândim prea mult. Mai exact, suntem prinși în rutina unor programe care rulează inconștient. Contrar a ceea ce gândim noi, el susține cu tărie că intelectul nu poate rezolva problemele. Probabil și Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat că “o problemă nu poate fi rezolvată la nivelul de gândire care a generat-o!” În fond, între mintea conștientă și cea subconștientă este o diferență de procesare de 99,9% în favoarea subconștientului… Practica Ho’oponopono spune ‘Tu fă-ți partea ta (Îmi pare rău! Iartă-mă! Mulțumesc! Te iubesc!) și lasă Universul/ Divinitatea să facă restul!’

  • Binecuvântări ascunse

De cele mai multe ori aceste gânduri negative survin după un eveniment neplăcut; iar noi ne blamăm pentru că ‘am făcut o greșeală’. Suntem construiți din punct de vedere psihic, ca de fiecare dată să luăm cea mai buna decizie din acel moment. Timpul și circumstanțele se schimbă și de aceea se schimbă și viziunea noastră asupra acelei decizii, aceasta devenind, în ochii noștri, o greșeală. Însă orice greseală conține binecuvântări ascunse! În primul rând pentru că ea conține o lecție! Iar dacă ne învățăm lecția acel pattern/ acea greșeală nu se va mai repeta niciodată.

Așadar, data viitoare când te vei mai blama pentru o greșeală, reseteaza-ți mintea găsind 10 binecuvântări ascunse! Cu siguranță au rezultat și lucruri bune de pe urma ei, doar ca nu ai avut dispoziție sau atenție pentru ele…

  • Iubirea necondiționată

La fel ca și recunoștința, practicarea iubirii necondiționate face minuni. Ai un gând negativ? Inspiră și expiră de câteva ori, apoi adu-ți în mintea și în inima ta ființa pe care o iubești necondiționat: copilul (de preferat sa îi aducem imaginea de bebeluș, pentru că atunci nutream 100% iubire fără nicio condiție față de el), animalul nostru de companie sau orice altă persoană dragă nouă pentru care știm că simțim cu adevarăt iubirea necondiționată. Când iubești așa cum scrie în Corinteni: “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”, unde să mai fie loc de gânduri negative?

Să ne fie de folos! Și cu bucurie!

Acatistul iertării

Multă vreme am crezut că acatistele, fiind imnuri de slavă, sunt adresate doar sfinților sau altor entități de lumină. Am descoperit acum câțiva ani că există și Acatistul Iertării. Este atât de frumos și aduce atâta pace în suflet, că am zis să vi-l împărtașesc! Face minuni și daca este citit doar el, fără rugăciunile pregătitoare dinainte. Eu vi-l las aici, fără acele rugăciuni, să fie întru Bucurie și Lumină, tuturor! (varianta cu rugăciunile pregătitoare o găsiți aici)

Prea Sfântă Treime, sufletul meu strigă la Tine sa ma ajuți în a învăța să iert și să primesc iertarea fără de care nu vom intra în iubire. Doar Tu mă vezi cât mă mint atunci când spun că am iertat și că iubesc cu adevărat. Dar atata timp cât țin minte răul nu fac decât să mă amăgesc. Prea Sfântă Treime primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 1

Prea Sfântă Treime de toți slăvită, sufletul meu se zbate să învețe iertarea, dar nu găsește calea. Mă complic în vorbe, mă rătăcesc în fapte, depărtându-mă de la calea simplă a învățăturilor Tale. Te rog pe Tine dă-mi ajutor și spor în a ierta și a fi iertat. Prea Sfânta Treime primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 1

Tată, Fiule și Sfântule Duh, Treime Sfântă, mult am greșit în fața Ta și a creației Tale. Îmi pare rău acum și cer iertare în fața Ta, a Cerurilor, a oamenilor, în fața a toată Creația Ta și te rog ajută la iertarea mea.

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate faptele mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate gândurile mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce-am greșit crezând că fac bine,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat în seamă,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce nu am învățat în viață,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 2

Prea Sfântă Treime și mult dorită, în fiecare zi îți mărturisesc câte am greșit, dar las nemărturisite greșelile pe care nu le văd. Treime Sfântă primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate. Cu gura spun că am iertat, dar sufletul își aduce mereu aminte răul. Doamne, strig din toată ființa mea : Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 2

În fața ta nu pot minți, Tu știi tot ce fac și ce încă nu am facut, de Tine nu mă pot ascunde. Treime Sfântă, Dumnezeul meu cel bun, ajută-mă să mă regăsesc, căci de mine mă ascund mințindu-mă. Treime Sfântă, ascultă rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la flori,

Treime Sfântă, cer iertare de la pomi,

Treime Sfântă, cer iertare de la iarbă,

Treime Sfântă, cer iertare de la plante,

Treime Sfântă, cer iertare de la semințe și roade,

Treime Sfântă, cer iertare de la firul de nisip,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 3

În fața Ta, Dumnezeul meu în Treime Slăvit, recunosc că neiertarea de sine e cea mai grea, că de nu voi înțelege să mă iert pe mine, cum voi putea ierta pe cei ce mi-au greșit și să accept că am fost iertat ?

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 3

De mici învățăm lucruri neimportante, cum să reușim în viață, cum să devenim conducători, cum să ajungem primii. Așa ajungem primii în păcate. Cât de târziu aflăm că Dumnezeu e iubire și iertare.

Treime Sfântă, cer iertare de la soare,

Treime Sfântă, cer iertare de la luna și stele,

Treime Sfântă, cer iertare de la vânt,

Treime Sfântă, cer iertare de la foc și apă,

Treime Sfântă, cer iertare de la ploaie și ninsoare,

Treime Sfântă, cer iertare de la văi și izvoare,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 4

Treime Sfântă, în acest ceas târziu al vieții mele îmi doresc să aflu cu sufletul adevărul Tău. Până acum am învățat adevărurile acestei lumi care sunt minciună înaintea Ta. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la mama,

Treime Sfântă, cer iertare de la tata,

Treime Sfântă, cer iertare de la frați,

Treime Sfântă, cer iertare de la nași,

Treime Sfântă, cer iertare de la copii,

Treime Sfântă, cer iertare de la toți oamenii de pe pământ.

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 5

Treime Sfântă, Tu m-ai învățat prin sfinții Tăi că a ierta e dovada iubirii din fiecare. De am putea acum să recunoaștem cât de puțin iubim. Cer ajutorul Tău pentru toți oamenii de pe pământ și printre ei să fiu și eu.

Icosul 5

Doamne, Tu știi ce îmi doresc, dar nu mă pot opri să cer înțelepciune pentru a vedea ce îmi lipsește, pentru a înțelege iertarea cea din adâncul inimii și nu cea din minte. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la animale,

Treime Sfântă, cer iertare de la păsări,

Treime Sfântă, cer iertare de la toate vietățile pământului,

Treime Sfântă, cer iertare de la bunele pierdute,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate relele neștiute,

Treime Sfântă, cer iertare de la toată Creația Ta,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 6

Atât de mult am greșit că nu-mi pot socoti greșelile, dar cu voia Ta, Treime Sfântă, în fiecare zi, în minte mi se vor dezvălui, voi cere iertare și voi ierta. Ajută-mă prin Îngeri și Arhangheli să am putere în rugăciunea de iertare.

Icosul 6

Sufletul meu îți cântă Ție, se roagă, îți plânge, căci ce e mai bun în viața mea decât vorbirea cu Tine? Și în aceste clipe îmi dau seama cât de frumoasă e Creația Ta și cât mă iubești pe mine “omul”. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce am greșit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce rău am vorbit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru ce am învățat greșit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce am înțeles greșit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru puțina mea credință,

Treime Sfântă, cer iertare pentru puțina mea iubire,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 7

Treime Sfântă, îți mulțumesc pentru toate binecuvântările și bucuriile din viața mea, pentru sănătate, pentru bunăstare, dar Te rog să mă ajuți să înțeleg mai mult și să pot ierta ca să fiu iertat. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 7

Viața mea a fost plină de urcușuri și de căderi, dar în fiecare clipă mi-ai trimis ajutor prin ai Tăi îngeri păzitori, arhangheli vindecători, puterile cerești, sfinți și sfinte, dar eu orb fiind nu i-am văzut, surd fiind nu i-am auzit și cu inima împietrită nu i-am simțit. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la Îngeri,

Treime Sfântă, cer iertare de la Arhangheli,

Treime Sfântă, cer iertare de la Sfinți și Sfinte,

Treime Sfântă, cer iertare de la toate Puterile Cerești,

Treime Sfântă, cer iertare de la Heruvimi și Serafimi,

Treime Sfântă, cer iertare de la toți Slujitorii Tăi,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 8

Treime Sfântă, natura e supusă Ție, în afară de mine “omul” totul te ascultă și lucrează după legea ta. Eu ‘’omul’’ având liberul arbitru mă pierd din neam în neam. Acum, în această clipă, cu liberul meu arbitru, aleg să te iubesc și să-Ți slujesc. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 8

Treime Sfântă, îți mulțumesc pentru că, deși greșesc în fiecare zi, Tu ai grijă de mine și mă aperi neîncetat, călăuzindu-mi pașii către lumină. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare de la Lumină,

Treime Sfântă, cer iertare de la Voință,

Treime Sfântă, cer iertare de la Intuiție,

Treime Sfântă, cer iertare de la Memorie,

Treime Sfântă, cer iertare de la Credință,

Treime Sfântă, cer iertare de la Bunăstare,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 9

Treime Sfântă, oricât de multă rugăciune Ți-aș aduce nu-ți pot mulțumi pentru toate bucuriile din viață. Acum îmi doresc să iert și să iubesc, iubindu-Te cu toată ființa mea, voi iubi întreaga Creația Ta. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 9

Treime Sfântă, de-am înțelege toți că iubirea e răspunsul la tot, am ieși în lumină cu inimile pline de bucurie și am trăi în armonie. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare pentru vorbirea mea cea goală,

Treime Sfântă, cer iertare pentru nepăsare,

Treime Sfântă, cer iertare pentru cât am mințit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru supărare,

Treime Sfântă, cer iertare pentru cât am risipit,

Treime Sfântă, cer iertare pentru cât am lenevit,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 10

Treime Sfântă, în fiecare dimineață deschid ochii inimii spre Tine și Te rog să ai grijă de noi, să călăuzești pașii noștri pe drumul de lumină, ca să ajungem toți la Tine. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 10

Treime Sfântă, avem nevoie în fiecare clipă în timpurile de acum să înțelegem iertarea, să învățam știința Ta văzută și nevăzută și cu înțelepciune de la tine să facem din pământ Rai. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta neiubire,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta răutate,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta invidie,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta gelozie,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta nepăsare,

Treime Sfântă, cer iertare pentru atâta suferință,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 11

Treime Sfântă, sper cu ajutorul Tău să iert tot ce m-a supărat, din adâncul inimii să scot tot ce-i întuneric și să pun în loc iubire și lumină venite de la Tine. Lumina și iubirea ce mi Le-ai dat la început prin botez le-am pierdut pe drumul vieții. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 11

Treime Sfântă, de aș înțelege mai bine iubirea de Dumnezeu aș fi curat, nu aș mai greși și rătăci prin viață. E de ajuns să țin prima Ta lege căci în ea sunt cuprinse toate celelalte. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, iert tot ce s-a greșit față de mine,

Treime Sfântă, iert bărbații,

Treime Sfântă, iert femeile,

Treime Sfântă, iert copiii,

Treime Sfântă, iert prietenii și rudele,

Treime Sfântă, iert pe cunoscuți și necunoscuți,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 12

Treime Sfântă, Tu vii la fiecare dintre noi la timpul potrivit ca să ne arăți că suntem întorși cu spatele la Tine, noi crezând că stam la picioarele Tale. Alungă ceața inimilor noastre și fă să vedem unde ne aflăm cu adevărat fiecare. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 12

Treime Sfântă, Tu ai creat Universul și tot ce mișcă, în toate e scânteia divină. Toată Creația Ta te ascultă, eu ‘’omul’’ nu. Oare ce-mi lipsește să înțeleg frumusețea iubirii Tale?

Treime Sfântă, cer iertare de la Univers,

Treime Sfântă, cer iertare de la Pământ,

Treime Sfântă, cer iertare de la munți,

Treime Sfântă, cer iertare de la ape,

Treime Sfântă, cer iertare de la soare,

Treime Sfântă, cer iertare din adâncul meu la toate,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 13

Treime Sfântă, în fiecare zi îmi cer iertare de la zidirea Ta și atunci, când Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi ști că primul pas e făcut și îl voi face pe al doilea, să încep a iubi. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, în fiecare zi îmi cer iertare de la zidirea Ta și atunci, când Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi ști că primul pas e făcut și îl voi face pe al doilea, să încep a iubi. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Treime Sfântă, în fiecare zi îmi cer iertare de la zidirea Ta și atunci, când Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi ști că primul pas e făcut și îl voi face pe al doilea, să încep a iubi. Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Icosul 1

Tată, Fiule și Sfântule Duh, Treime Sfântă, mult am greșit în fața Ta și a creației Tale. Îmi pare rău acum și cer iertare în fața Ta, a Cerurilor, a oamenilor, în fața a toată Creația Ta și te rog ajută la iertarea mea.

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate faptele mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate gândurile mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce-am grețit crezând că fac bine,

Treime Sfântă, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat în seamă,

Treime Sfântă, cer iertare pentru tot ce nu am învățat în viață,

Treime Sfântă, primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

Condacul 1

Prea Sfântă Treime de toți slăvită, sufletul meu se zbate să învețe iertarea, dar nu găsește calea. Mă complic în vorbe, mă rătăcesc în fapte, depărtându-mă de la calea simpla a învățăturilor Tale. Te rog pe Tine dă-mi ajutor și spor în a ierta și a fi iertat. Prea Sfântă Treime primește rugăciunea mea și slavă Ție pentru toate.

RUGĂCIUNE

Inima mea rostește cuvinte mici și umile, cerând iertare de la toți din cer și de pe pământ, pentru greșelile știute și neștiute. Nu am scuze pentru cât am greșit, dar cu tot sufletul meu îmi doresc să iert și să fiu iertat și să nu mai greșesc, să mă umplu de iubire pentru întreaga Ta zidire. Amin.