Spuneam în articolul trecut că voi continua ‘în spatele cortinei’ legate de coaching, pentru a aduce mai multă claritate în legatură cu acest subiect. Iar subiectul de astăzi este ‘prioritizarea’.
Să spunem că un client, ce are un obiectiv legat de prioritizare, se așteaptă să primească instrumente și resurse pentru a-l ajuta să prioritizeze și/sau să dezvolte abilități care să-l facă să ia decizii mai bune în legătură cu job-ul. De asemenea, tot legat de prioritizare, el poate dori să obțină un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală, precum și capacitatea de a-și gestiona timpul, în general, mult mai bine.
Prin coaching acest client devine conștient de impactul pe care ritmul său de viață îl are asupra stării lui interioare, precum și asupra relațiilor lui. Orele târzii de lucru îl epuizează… Partenerul de viată începe să își piardă răbdarea și se simte neapreciat, având în vedere timpul pe care clientul alege să îl petreacă la job, mai degrabă decât acasă. Clientul simte o presiune crescândă legată de rezultatele de la serviciu, dar si de așteptările de acasă. Nu știe de unde să înceapă, ce să schimbe și cum să poată recupera din ceea ce s-a deteriorat. Iar aceste gânduri îl țin treaz noaptea.
Job-ul este foarte important pentru acest client, vrea să crească în cadrul companiei, dar fără o reală prioritizare – de care până acum nu și-a dat seama ‘cum arată’ – nu poate vedea cum ar putea face asta fără a sacrifica mai mult din timpul lui de acasă.
Prin coaching el recunoaște că îi este foarte greu să spună ‘nu’ și are foarte puține limite legate de timpul personal. Simte că parcă nu mai face nimic constructiv nici măcar la serviciu, deși se străduiește. În cadrul dicuțiilor noastre, am observat că, de fiecare dată când spune ‘da’ la ceva, spune ‘nu’ la altceva și l-am provocat să fie atent căror lucruri/ persoane/ evenimente/ situații spune ‘nu’.
Am început să lucrăm în sensul identificării și înțelegerii propriilor valori și, treptat, a început să le acorde atenție. Clientul începe să ia decizii onorându-si valorile și, în acest fel, îsi însușește câteva abilități pentru a spune ‘nu’ într-un mod care funcționează pentru el. Odată ce începe să spună mai des ‘nu’ își dă seama că acest lucru nu duce la a nu fi plăcut sau respectat de către ceilalți, sau la a fi limitat în carieră. Astfel începe să îi crească și încrederea în sine. În timp, clientul își dă seama că este necesar din ce în ce mai puțin să spună ‘nu’, deoarece oamenii au început să își rezolve singuri propriile probleme sau provocări.
Prin coaching, clientul învață despre granițe și începe să se respecte suficient pentru a le stabili, iar acest lucru are un impact direct asupra job-ului său și, evident, asupra rezultatelor. Este mai eficient, a învățat să își acorde prioritate și, de fapt, să înțeleagă ce înseamnă a prioritiza, în adevăratul sens al cuvântului. Acest client începe să se simtă încrezător în evoluția viitoare a carierei sale și începe să aloce mai mult timp vieții de familie.
Pe măsură ce relațiile interpersonale ale clientului se îmbunătățesc, presiunea pe care o resimte asupra lui începe să scada. Acest client își dă seama că, atunci când este calm și are mintea clară, poate prioritiza și poate lua decizii într-un mod eficient. A realizat care îi sunt declanșatorii de stres, iar acum își poate crea conștient mediul potrivit pentru a lucra eficient. Din acest moment încolo eforturile celor doi, coach și client, se concentrează asupra acestui lucru, astfel încât să își atingă obiectivele legate de prioritizare, care duc de fapt la o viață împlinită, atât personal, cât și profesional, prin gestionarea timpului și atentia corectă față de sine și de ceilalți.
Evident, și acest scenariu este ipotetic, dar… atât de aproape de realitate!
Data viitoare voi reveni cu un exemplu legat de terapia Theta Healing.